Uneori, însă timpul nu face decât să mărească dorurile şi suferinţa.

Uneori, însă timpul nu face decât să mărească dorurile şi suferinţa.

Se spune că timpul le vindecă pe toate sau că odată cu trecerea acestuia urmele pe care le lăsăm în spatele nostru se vor estompa, ajungând până în punctul în care nu vor mai fi decât o aminitire. Dar la urma urmei și amintirile sunt o dovadă a existenței noastre în viața cuiva. Odată cu trecerea timpului poţi începe să uiţi chipul unui om, să ştii că avea ochii căprui dar să nu-i mai poţi personaliza, să uiţi anumite momente dar să nu uiţi sentimentele care te leagă de acele momente. Cică și rănile sufletului și ale trupului se vindecă pe măsură ce timpul trece…

Uneori, însă timpul nu face decât să mărească dorurile şi suferinţa. E normal ca atunci când pleci dintr-un punct, cu cât te îndepărtezi mai mult de acesta, să-l vezi tot mai mic, până dispare. Chiar dacă nu mai ţii minte fețele tuturor oamenilor și nu mai poți vedea cu ochii minții toate detaliile, ştii că îţi lipsesc şi ţi-e dor de ei tot mai mult. Cu cât se îndepărtează mai mult de noi în timp, cu atât imaginea celor rămași în urmă se întipăreşte mai limpede în inima noastră. Acum timpul nu le vindecă pe toate şi nici nu le dă uitării, acum timpul măreşte dorul.